Fericirea si tristetea

 ... se impletesc. Sunt strans legate una de cealalta, indisociabil impletite, poate chiar armonizate.

Si totusi fericirea si tristetea nu se amesteca. Ele raman sentimente autonome, cu radacini si fructe specifice.

Daca pot indrazni sa fiu fericit(a) sau trist(a) alaturi de acel om pe care il /o iubesc, fara sa simt ca aceste sentimente imi sunt furate, inseamna ca ma aflu langa cineva care ma iubeste. :-)    (@ J.S. Singuratatea in 2)

A merge pana la capat in iubire inseamna sa mergi catre o mai mare diferentiere, sa-ti asumi riscul de a descoperi bogatiile, insuficientele si uneori mediocritatile celuilalt.

Iti jur ca voi ramane fidel(a) acestei iubiri pe care noi am trait-o. :-)
(Andre Compte-Sponville) 

Scrisoare unui Barbat-Tandrete ...candva

Scapa cine poate ...

tandretea mea de indragostita

nu isi gaseste adresa

caci el e prea grabit, prea ocupat.

Tandretea mea, mi-ar placea sa o ofer

cuiva care ar avea timp sa o primeasca.

E un DAR.

E ca o masa speciala pregatita cu dragoste,

pe care o putem savura 

numai daca suntem prezenti 

cu toata fiinta

in momentul degustarii

unei fericiri pretioase.

Eu sunt totusi o gurmanda,

si sunt tandra cu mine, dar...

comuniunea imi lipseste...

Suferinta dorintei,

dorinta care ramane dorinta.

Dulce suferinta, 

un vis doar al meu.

Nu e nevoie de energie, ea vine singura

si gandurile mele se intorc la el, in secvente,

adesea accidental.

Visuri si realitati dulci,

cand sunt langa el prea rar.

Imbratisari calde si vii

in clipa regasirii.

Un sarut pe obraz,

unul pe gat, tot mai aproape...

Mi se intampla sa-l intampin cu o mare uimire,

de care nu-mi dau seama ... decat dupa.

Fericita suferinta a dorintei,

minunata suferinta

infrigurata de asteptare ...

Stiu ca (vor) exista si barbati-tandrete ... candva (undeva).